De ce e Domnul așa trist?… O poveste despre o pictură

Multe dintre creațiile mele au avut parte de intense comentarii.Unele au fost neașteptat de acide, altele atât de încurajatoare! Dintre toate, însă, cele mai multe reacții și întrebări despre ”povestea de dincolo de pânză” le-a generat această lucrare… ”De ce e Domnul așa trist?” este cea mai folosită întrebare printre cei ce au văzut această pânză.

Ei bine, există o poveste de dincolo de pânză. Mai exact o trăire a mea din acel moment, pentru că povestea teribilă este nu a mea, ci a noastră, a tuturor…

Această pânză a fost o cristalizare a uraganului interior care m-a răvășit la începutul acestor vremuri crunte pe care încă le trăim și pe care ne-am obișnuit să le numim ”pandemia Covid”. Am trăit atunci cu intensitate multiplă teama de necunoscut, epuizarea psihică, oboseala, însingurarea, îngrijorarea pentru toți cei dragi, disconfortul limitărilor și obligațiilor preventive, pentru că a trebuit să le trăiesc și drept cadru medical confruntat cu o față a suferinței umane pe care nu oricine o poate vedea, și ca mamă îngrijorată pentru viitorul copiilor săi, și ca simplu om neputincios în fața unor evenimente pe care nimeni nu părea să le poată controla. Au fost momente în care am simțit că totul e copleșit de o negură a neputinței, dar undeva în sufletul meu a licărit mereu speranța că  Divinitatea ne mai poate ajuta… Atunci s-au împletit în mintea și sufletul meu haosul cu lumina, disperarea cu forța credinței, negrul cu galbenul, Dumnezeu și citadinul… Și le-am lăsat pe toate să curgă pe pânză, pentru că niciodată nu mai trăisem așa ceva…